Un nou gest demn de apreciat va fi făcut în cinstea lui Mihai Leu, campion mondial la box care s-a stins din viață pe 1 iulie 2025, la vârsta de doar 57 de ani.
Organizatorul unei competiții naționale a primit acceptul din partea familiei pentru a pune chipul fostului pugilist pe centura de campion.
Mihai Leu, primul român care a câștigat un titlu mondial la box profesionist, după o victorie bifată în fața panamezului Santiago Samaniego, pe 22 februarie 1987, a întristat sportul românesc în mijlocul acestei veri, după ce s-a stins din viață la doar 57 de ani.
Campionul mondial e pierdut cea mai grea bătălie, contra unei boli necruțătoare cu care se lupta deja de foarte mulți ani, la data de 1 iulie 2025.
Imediat după ce vestea decesului a inundat presa din România, cei care au avut posibilitatea au recurs la gesturi de apreciere în memoria lui Mihai Leu. Spre exemplu, organizatorii competiției automobilistice „Rally Start România Pitorească” i-au dedicat o etapă fostului boxer, care a fost pasionat și de sporturile cu motor. De asemenea, Federația Română de Box a anunțat că va denumi o competiție după Mihai Leu, pentru a-l păstra etern în amintirea sporturilor de contact din țara noastră.
Iar acum, după cele menționate mai sus, antrenorul de box Marius Ciocan, din Bacău, a recurs și el la un omagiu pentru Mihai Leu. Ciocan, care contribuie la organizarea Campionatelor Naționale de Box U23, a cerut acordul familiei campionului mondial pentru a folosi o imagine cu chipul lui Leu pe centură.
Iar Marius Ciocan a primit acceptul, după cum a dezvăluit Victor Leu, fratele lui Mihai Leu, aflat în funcția de vicepreședinte al Federației Române de Box:
El a fost un bun prieten al lui Mihai. A mai făcut acest gest și când fratele meu era în viață. Acum i-a cerut acordul cumnatei mele să poată folosi această imagine și știu că l-a primit”, a declarat Victor Leu, citat de Gândul.ro.
Așadar, competiția organizată de Marius Ciocan va putea să le ofere viitorilor campioni centuri cu figura legendarului Mihai Leu în prim-plan.
Conform sursei menționate mai sus, o gală importantă pentru boxul românesc urmează să aibă loc la data de 4 septembrie 2025, la Deva.
Victor Leu a oferit câteva detalii despre eveniment și a anunțat că va fi unul de amploare:
Va fi o competiție unde ne așteptăm să vină foarte mulți iubitori ai boxului din întreaga zonă, nu doar din Deva”, a completat fratele lui Mihai Leu, potrivit Gândul.